Interes crescut în comuna Hoceni, județul Vaslui, pentru campania România Reciclează

Comuna Hoceni din județul Vaslui a fost sâmbătă, 16 iunie 2018, implicată în campania România Reciclează, o campanie realizată de Asociația Environ, în parteneriat cu primăriile locale. Împreună cu Primăria Hoceni și în special cu sprijinul domnul primar Vasile Tabără, campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice s-a bucurat de un real succes.
Cei aproximativ 3000 de locuitori din cele 6 sate care își au reședința la Hoceni, au reciclat aproximativ 1000 de kilograme de deșeuri de echipamente eletrice și electronice și se așteaptă ca volumul să crească la următoarea etapă de colectare.
,,Succesul înregistrat în a doua săptămână de campanie reprezintă încă o dovadă că parteneriatele cu autoritățile locale au un rol esențial în asigurarea unui sistem de management al deșeurilor funcțional. Felicităm și mulțumim totodată primarului comunei Hoceni, domnul Vasile Tabără pentru sprijinul oferit de primărie în organizarea campaniei. Ceea ce ne dorim este ca ,,România Reciclează” să se transforme într-o adevărată mișcare la nivel național care să descrie o realitate și nu doar un deziderat”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ, organizatorul campaniei.

Xby Counterflix

Programul ,,România Reciclează” are drept obiective creșterea gradului de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor uzate și crearea de puncte mobile de colectare, favorizând astfel creșterea cantităților de DEEE colectate selectiv și reciclate.

Pe perioada derulării campaniei, orice participant care va preda minim 10 kg de deșeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate la centrul de colectare special amenajat din zona primăriei sau va solicita colectarea deșeurilor de la domiciliu, va fi premiat cu un tichet cadou. Pentru preluarea deșeurilor electrice voluminoase, participanții pot solicita ridicarea de la domiciliu la serviciul de Call Center 031.827.0000 sau pe e-mail la adresa logistica@environ.ro.

În total, în cea de-a doua etapă a campaniei s-au colectat 8000 kg de echipamente electrice și baterii uzate. Campania itinerantă continuă și săptămâna aceasta cu localitătile Mociu, Cămărașu, Obreja, Sasca Montană, Buciumeni, Vârfuri, Bran și Lipănești. Pentru detalii referitoare la programul de colectare, precum și regulamentul complet al campaniei, vă rugăm accesați www.environ.ro.

În conformitate cu angajamentele luate, România trebuie să atingă o rată de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați de 45%. Potrivit prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare sau colectarea periodică cu operatori desemnați. Primăriile interesate să se implice în campania ,,România Reciclează” se pot înscrie pe adresa office@environ.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>