,,Ferbonia”, primul volum din seria fantasy a scriitoarei Ioana Nicolaie, va fi publicat în Macedonia

,,Ferbonia”, primul volum din seria fantasy a autoarei Ioana Nicolaie, publicat la Editura Arthur în anul 2016, ajunge la cititorii din Macedonia. Universul fantastic din ,,Ferbonia” depășește astfel pentru prima dată granițele țării în care a fost creat, prin intermediul traducerii care urmează să apară la editura Prozart Media, condusă de scriitorul, editorul și managerul cultural macedonean Dejan Trajkoski. Drepturile de publicare au fost vândute prin intermediul Livia Stoia Literary Agency.

„Ferbonia”, Ioana Nicolaie (Editura Arthur, 2016)

Volumul ,,Ferbonia”, publicat în 2016 de Editura Arthur, întruchipează o lume prietenoasă şi colorată cu năzăreli, unde prima regulă este „Nu trece nepăsător pe lângă celălalt!”. Fil şi Luvia trebuie să dezlege misterul unor depozite ce apar în instalaţiile Ferboniei. Îşi riscă în mai multe rânduri viaţa, descoperă fapte greu imaginabile şi îşi dau seama că unul dintre Profesori nu este ce pare a fi. Ajutaţi de micul Piper, animalul care-i îndrumă când lucrurile îşi ies din ţâţâni, cei doi trebuie să-şi salveze lumea şi să stea în calea celui mai mare cutremur ce-a zguduit vreodată Ferbonia. Cartea cuprinde ilustrații de Anca Smărăndache și este dedicată copiilor cu vârsta între 8-14 ani.

Fantasticele aventuri din ,,Ferbonia” continuă într-un nou volum în curs de apariție la Editura Arthur: ,,Vertijia”. Lansarea cărții are loc pe 30 iunie 2018, ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Scriitoarea Ioana Nicolaie și ilustratoarea Anca Smarandache vin să le povestească micilor cititori cum a luat naștere un univers fantasy cu meduze zburătoare, lupte, enigme, tiroliene, prafuri otrăvite și multe altele.

***

Prozart Media a fost înființată în anul 2015 și se concentrează în special pe traducerea titlurilor de ficțiune literară și ficțiune pentru adolescenți.

Xby Counterflix

Portofoliul Prozart Media include scriitori contemporani de succes, printre care scriitorul turc Iskender Pala, laureatul Premiului European pentru Literatură (2014) – Ugljesa Sajtinac, scriitor de origine sârbă, Jaan Kross, devenit un clasic al literaturii estoniene, romancierul și dramaturgul Georgian Lasha Bugadze sau Fatih Erdogan, autor al unei serii YA de succes. De asemenea, Prozart Media reprezintă și drepturile de traducere și publicare ale unor scriitori macedoneni.

***

Ioana Nicolaie a ştiut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească şi să spună poveşti. A scris cinci volume de poezie şi trei romane. A luat premii, a fost tradusă şi a fost invitată la numeroase evenimente culturale în ţară şi în străinătate. Pasiunea ei cea mai mare este să se plimbe prin lumi fantastice. Cum nu vrea să ţină doar pentru ea ce vede acolo, a migălit ,,Aventurile lui Arik” şi ,,Arik și mercenarii”, două feerii vioaie şi hazoase. Cât despre Ferbonia, i-a plăcut atât de mult s-o descopere, încât de-abia a așteptat să plece într-o nouă aventură, tocmai în Vertijia.

***

Anca Smărăndache iubește cărțile și poveștile. I-a plăcut să deseneze și să picteze de când era mică. Cu pensulele și creioanele în mână a descoperit cele mai multe lucruri despre lumea înconjurătoare, dar și despre ea. A ilustrat atât cărți clasice, cât și contemporane. Poveștile clasice, cum ar fi ,,Aventurile lui Tom Sawyer” sau ,,Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia”, îi provoacă imaginația. Cele contemporane, ca ,,Ferbonia” și ,,Vertijia” îi oferă privilegiul de a fi prima care ilustrează textul, dându-i o identitate vizuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>