Arhiva lunii octombrie 2017

Cum poți să te dezvolți continuu și armonios prin actorie? Află de la actrița Smaranda Caragea!

Actoria este o ocupație foarte solicitantă, însă ea poate în același timp să ofere imense satisfacții celor care o practică. Uneori și în plan material, dar mult mai important – în planul personal, al revelațiilor, al împlinirilor sau al felului în care îți dezvolți relațiile cu ceilalți.
actorie
actorie
Actrița Smaranda Caragea a fost fascinată de aceste efecte inedite și extrem de benefice ale actoriei în dezvoltarea personală încă de pe băncile facultății de teatru. Între o repetiție la Teatrul de Comedie, un scurt sau lung-metraj, o înregistrare pentru show-ul online Sector 7 sau o sesiune de dublaje de voci pentru populara Hanna Montana, Smaranda a lucrat continuu la crearea, dezvoltarea, adaptarea, perfecționarea de cursuri de dezvoltare personală prin intermediul artelor, în special arta teatrală.

Zece ani mai târziu s-a născut Continuu – Studio pentru Dezvoltare prin Artă, un loc în care artele se întâlnesc, se îmbină, se completează și potențează reciproc, pentru a oferi într-un final celor care îi calcă pragul un spațiu ideal pentru o dezvoltare continuă și completă. O încununare fericită, am putea spune, a unei cercetări de doctorat chiar pe această temă – „Dezvoltarea continuă prin arta actorului pentru non-actori”. Continuu Studio colaborează cu diverși traineri cu o bogată experiență în domeniul lor de activitate și pune la dispoziție o gamă variată de cursuri, pentru orice vârstă – copii, adolescenți, adulți, de dezvoltare personală prin actorie, art-therapy, psihoterapie, desen, animație etc, pentru a le oferi cursanților cele mai eficiente mijloace prin care aceștia se pot cunoaște, înțelege și dezvolta mai departe.

„Cu toții avem dorințe de la noi sau de la ceea ce ne înconjoară: să fim mai empatici, să ne exprimăm mai liber, mai coerent, mai eficient, să observăm mai mult sau să reușim să fim mai eficienți acasă sau la serviciu. Ceea ce ne lipsește însă adeseori este, pe de o parte, o înțelegere mai bună a felului în care mintea noastră lucrează, și pe de alta, instrumentele potrivite care să ne ajute să evoluăm în acea direcție” ne spune Smaranda. „Asta vreau de fapt să le ofer tuturor cursanților mei – posibilitatea de a lucra cu sine, prin sine și în sine, adaptat la mediul lor înconjurător, astfel încât ei să devină mai împliniți și mai mulțumiți de viața lor. Nimic nu mă fascinează și nu îmi umple sufletul de bucurie mai mult decât atunci când un fost cursant îmi spune că, în urma cursurilor noastre, a devenit mai prezent în propria sa viață și a învățat să se bucure mai mult de momente. Simt atunci că mi-am îndeplinit misiunea.”

Pe Continuu îi putem urmări pe pagina lor de Facebook, pe site sau chiar la sediul lor de lângă Grădina Icoanei, str. Alexandru D. Xenopol nr. 19.

Eveniment la Galeria SENSO Vernisajul expoziției CĂTĂLIN HRIMIUC

Joi, 26 octombrie 2017, ora 18:00 vă invităm la Galeria de Artă SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București) unde va avea loc vernisajul expoziţiei CĂTĂLIN HRIMIUC.

Prezintă: Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanța.

Cătălin Hrimiuc este absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1985, secția Ceramică – Sticlă – Metal, specialitatea Arta sticlei. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi are lucrări în colecții particulare și muzee din Japonia, Olanda, Germania, Danemarca, Italia, Franța, Belgia, Canada, Elveția și România. A avut expoziţii personale şi de grup în România, Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, Franţa, Rusia, Japonia.
invitatie
invitatie
„Predominant verticale, pure, suprapământene, asemenea fuzeelor de lumină, lucrările din sticlă optică realizate de Cătălin Hrimiuc îndeamnă, pe de o parte, la cercetarea unor civilizații apuse, spre a găsi în formele lor unice și de-atunci repetabile, corespondențe simbolice, taine (încă) nepătrunse, indicii cuvenite celor inițiați. (…)dacă durata este înscrisă în perfecțiunea formală, în materialul și tehnica acestor construcții monolitice, Cătălin Hrimiuc a găsit modalitatea de a capta, complice, timpul, prin felul în care lumina devine coautor al lucrărilor sale. Cel de-al doilea îndemn conținut în aceste ingenioase alcătuiri obiectuale se adresează, cu siguranță și eleganță, unui viitor previzibil” – Dr. Doina Păuleanu

Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, sponsor al tuturor evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.

Expoziţia CĂTĂLIN HRIMIUC poate fi vizitată în perioada 26 octombrie 2017 – 26 noiembrie 2017, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

Acest eveniment continuă seria manifestărilor de succes găzduite de Galeria Senso de la începutul anului, precum expoziţiile ”Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan”, ”De la sacrificiu la speranță” (Mihai Țopescu), ”Deprindere în metal şi sticlă” (Ileana Dana Marinescu), lansarea albumului ”tapiserie” al artistei Cela Neamțu şi ”Junkyard Symphony” expoziţia artistei Edith Torony.

În luna septembrie, Galeria de Artă Senso din București a reprezentat România la cea de-a IV-a ediție a Târgului Internațional de Artă POSITIONS Berlin Art Fair din cadrul BERLIN ART WEEK din Germania, participând cu artiștii Edith Torony, Nicolae Moldovan și Ion Anghel. A participat şi la Târgul ART SAFARI 2017, unde a promovat lucrările artistei Ana Ştefania Andronic BUZU, tot atunci fiind lansat şi albumul de artă „#motion blur”, un proiect editorial realizat tot cu sprijinul fundaţiei FILDAS Art şi al Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

„Aducem arta mai aproape de tine! – este deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2017, cu același succes evenimente de referință în peisajul cultural al Bucureștilor” – Galeria de Artă SENSO.

Lansarea proiectului „Cugetările românești cuceresc lumea”

Asociația Culturală Citatepedia anunță lansarea oficială a site-ului www.intercogito.ro – baza proiectului „Cugetările românești cuceresc lumea”. Acest proiect reprezintă o modalitate inedită de promovare a culturii române prin internet.

Cugetările românești cuceresc lumea (logo)
Cugetările românești cuceresc lumea (logo)
Cultura este chipul cu care o națiune se arată lumii. România trebuie să iasă mai mult în lume. În general, există impedimentul costurilor. Dar răspândirea cugetărilor românești în lume implică un cost mic și un impact mare. Odată lansate, multe cugetări se vor răspândi viral. Mai mult, fiecare român poate da o mână de ajutor la promovarea României prin valorile ei.
Lucian Velea, președintele Asociației Culturale Citatepedia

Unde găsești psihologi buni în București?

În ultimii ani au a crescut interesul oamenilor pentru dezvoltare personală și majoritatea dintre ei apelează la psihologi sau psihoterapeuți. Dar cum știi că terapeutul ales e bun? Vezi echipa de psihologi de la cabinetul Psihologie Cuantică.
Psihologie Cuantică
Psihologie Cuantică
În ultimii ani a crescut interesul oamenilor pentru dezvoltare personală și majoritatea dintre ei apelează la psihologi sau psihoterapeuți. Dar cum știi că terapeutul ales e bun?

Mai jos sunt câteva indicații despre aspectele pe care e bine să le verifici când cauți un psiholog:

1.Experiența în domeniu.

2.Terapeutul îți spune exact cu ce te poate și cu ce nu te poate ajuta.

3.Rezultatele avute cu alți pacienți.

4.Disponibilitatea lui și dorința să te consilieze.

Echipa Psihologie Cuantică consideră calitatea terapiei mai importantă decât prețul, motiv pentru care vă recomandă alegerea cu atenției a teraputului. Echipa este formată din următorii psihoterapeuți cu experiență:

Ÿ Sonia Vrincianu – Doctor în psihologia familiei și a relațiilor de cuplu, cu o experiență de peste 20 de ani, atât în evaluare cât și în intervenția psihologică. Abordează o arie vastă de probleme psihologice. După o activitate intensă și specializări în psihoterapie și-a dezvoltat o viziune terapeutică personalî, dincolo de teorii și tehnici consacrate, adaptând procesul terapeutic la specificul problemei și la personalitatea clientului.

Ÿ Andreea Ionita – specilizată în psihoterapia individuală, a copilului, de cuplu și de familie. A absolvit Master in Counselling and Psychotherapy, Irish College of Humanities & Applied Sciences, Irlanda.

Ÿ Mirela Ignat – specialist în psihoterapii pentru depasirea unor perioade dificile sau de suprasolicitare, dezvoltare personala si autocunoastere, atacuri de panica etc.

Ÿ Cristina Sima – domenii de competență psihologia familiei, psihologie și consiliere educaționala, dezvoltare personală individuala și de grup.

Ÿ Simona Retea – domenii de expertiză: anxietate, depresie, atacuri de panică, stres relații de cuplu, suferință în urma unei pierderi, traume, cauzate de o boala cronica progresivă, oncologica sau in stadiul final al vieții

Ÿ Alexandru Preda – a absolvit cursul de „Consilier pentru dezvoltare personală”, Facultatea de Psihologie și ASE. Din anul 2010 ajută oamenii, atât prin intermediul ședintelor individuale cât și prin intermediul seminariilor pe care le ține periodic, în sensul descoperirii de sine și al evoluției personale și spirituale.

Ÿ Angelica Sima – Studii universitare și specializări: Facultatea de Socio- Psiho- Pedagogie, Universitatea București (1992-1997), Formare în terapie sistemică: cuplu, copil, familie (2006-2007), Formare în psihoterapii scurte și colaborative orientate pe resurse și soluții (2013-2015).

Ÿ Daniel Bora – specializat în Analiza Tranzacțională.

Ÿ Camelia Mladin – Psihoterapeut în Analiza Tranzacțională – Yorkshire Training Center. Psiholog Clinician în supervizare cu drept de liberă practica acordat de COPSI. A absolvit Master ul Psihologie Clinica în cadrul Facultății de Psihologie și Stiințele Educației, Universitatea București. Absolventa a Facultatii de Psihologie, Universitatea Bucuresti. Program de interventie timpurie adresat parintilor “Circle of Security”, dezvoltat de cercetatorii Kent Hoffman, Bert Powell, Glen Cooper

Ÿ Lucia Aura Bogdan – “Experiența mea în lucrul cu și pentru oameni a început în urmă cu 13 ani, cand am absolvit Facultatea de Psihologie și Asistenta Sociala din București. Cariera mea profesională a continuat cu obținerea atestatului de libera practică in Psihologia Muncii și Psihologia Clinică, urmând apoi formarea în psihoterapie in cadrul școlii Româno-Britanice de Psihoterapie Integrativa.”

Ÿ Raluca Petre – domenii de competenta: Psihoterapie individuală, Psihoterapie de cuplu și de familie.

Ÿ Delia Bebi – Competențe: psihoterapie pentru copii, adulti, cuplu, eliberare de avize psihologice si evaluari clinice (Comisie – copii, adulti – Alzheimer, IQ etc), tratamentul depresiei, fobiilor, și anxietății, sedințe de terapie online pe Skype în română și engleză. Evaluare și consiliere în carieră.

Ÿ Carmen Suiu – psihoterapeut cu experiență din anul 2014 (atestat de libera practică în Consiliere psihologică scurtă, colaborativă, orientate pe resurse si solutii, Cod Personal: 15978). Experiență din 2004 in domeniul recrutarii de personal. Studii de formare: ARTS & CORS (Asociatia Romana de Terapii Scurte, Colaborative, Orientate pe Resurse si Solutii); CMT (Cotextual Modular Therapy). Formare in Terapia Sistemica: Cuplu, Copil, Familie (Asociatia de Consiliere si Terapie a Familiei, Romania). Circle Of Security, Parenting Training. Formare in Psihotraumatologie (Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei).

Sedințele au loc la cabinetul din zona Tineretului , București sau online, pentru cei care nu posibilitateas să se deplaseze. Pentru mai multe detalii vă rugam să accesați site-ul http://www.psihologiecuantica.ro/

Allview a pregătit o nouă metodă de promovare a smartphone-urilor premium: standuri interactive de prezentare în magazinele de retail

Standurile au fost concepute pentru a prezenta beneficiile oferite de tehnologia Allview într-o manieră captivantă și memorabilă pentru end-useri

 

18.10.2017 – Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, schimbă modul în care consumatorii români vor interacționa cu telefoanele la raft, în magazinele de specialitate. Bazate tot pe o tehnologie proprie de display-uri, standurile interactive UI (User Interface) vor expune și prezenta gamele de top Allview  X4 Soul,  X4 Soul Infinity și în curând, X4 Soul Infinity Plus.  Standurile pot fi testate pentru început în showroom-ul eMAG din Crângași, București, urmând ca ulterior să fie introduse și în alte magazine.

Cu ajutorul interfaței UI, care se activează prin atingerea ecranului, vizitatorii au posibilitatea de a afla toate detaliile produselor, ce tip de telefon li se potrivește, informații despre asistentul vocal în limba română AVI, despre portofoliul de servicii Allview, dar și despre cum se poate face upgrade hardware pentru produsele X4 Soul Infinity.

„Credem că standurile interactive sunt viitorul retailului modern de IT&C și nu numai. Acestea au rolul de a oferi suport echipelor de vânzări din magazinele de retail și permit utilizatorului o interacțiune completă cu produsele prezentate”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

Printre cele mai interesante secțiuni se numără cea de Produs, Comparație telefoane, Servicii și Mă simt norocos! Această secțiune include un concurs prin care clientul trebuie să încarce pe display datele de contact și se înscrie automat în baza de date Allview. Cei care se vor înscrie începând de pe 20 octombrie și până pe 20 decembrie,  pot câștiga un smartphone X4 Soul Infinity L la tragerea la sorți ce va avea loc pe data de 20 decembrie.

Teatrul Elisabeta lansează o nouă producţie inedită: prima piesă de teatru inspirată din viaţa Iuliei Haşdeu!

Inspirat din corespondenţa scrisă dintre Iulia Hasdeu şi tatăl său, istoricul şi savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, textul piesei prilejuieşte publicului o întâlnire emoţionantă cu două dintre cele mai fascinante personalităţi ale spiritualităţii româneşti.
afis Iulia, o scanteie
afis Iulia, o scanteie
Lupt împotriva neputinţei pe care o simt în încercarea de a vă transmite întregul conţinut al ideii mele.
Iulia Hasdeu

Legătura afectivă dintre tată şi fiică a fost atât de puternică încât nici măcar moartea nu a reuşit s-o desfacă.

Cine a fost cu adevărat Iulia Hasdeu?

Cum au reuşit să supravieţuiască cei doi părinţi cărora, nedrept şi prematur, destinul crunt le-a răpit unicul copil?

Să fie moartea finalul călătoriei?

Acestea sunt doar câteva întrebări al căror răspuns îl veţi descoperi în spectacolul Teatrului Elisabeta.

Cei ce însufleţesc personajele, cu emoţie, cu dragoste şi cu har, sunt actorii: Tamara Roman (în rolul Iuliei Hasdeu), Ştefan Velniciuc (B. P. Hasdeu), Raluca Ghervan (mama Iuliei Hasdeu), Teodora Daiana Păcurar (Elly Scott) şi Mirela Stoian (portăreasa).

Muzica spectacolului, inspirată din notele muzicale transmise de Iulia Hasdeu de dincolo de viaţa tatălui său, poartă semnătura unui tânăr compozitor: Horia Ghiţă.

Scenografia îi aparţine doamnei Miriam Mihail. Spectacolul luminilor este asigurat de maestrul Vlad Bacalu.

Spectacolul ”Iulia, o scânteie…”, creat şi regizat de Mirela Stoian, este un omagiu adus Iuliei Hasdeu, cea care, ca o scânteie, a luminat constelaţia de genii a culturii noastre, mărginindu-se apoi Universului, la doar 19 ani.

Vă aşteptăm cu drag la spectacolul de suflet al Teatrului Elisabeta, ”Iulia, o scânteie…”.

Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/6v5zk2 I 0727.703.703

Bilete disponibile aici, https://goo.gl/64fCBg.

Jozef van Wissem, din nou in Romania

Apreciatul compozitor si virtuoz al lautei Jozef van Wissem , premiat pentru cea mai buna coloana sonora la Festivalul de Film de la Cannes, revine in concert la Bucuresti, joi 19 octombrie, dupa ora 21, la Control Club , in cadrul turneului de promovare a noului album, Nobody Living Can Ever Make Me Turn Back. Biletele pot fi achizitionate in avans, online pe Eventbook.ro.

poster Jozef van Wissem
poster Jozef van Wissem
Inaintea show-ului din Control Club, Jozef van Wissem va mai sustine un concert special la Conacul Otetelisanu (Benesti, Valcea), miercuri, 18 octombrie, de la ora 20. Detalii: https://www.facebook.com/events/436104770108215 sau la contact @ liveland .ro.

De origine olandeza, dar stabilit in Brooklyn, Statele Unite, Jozef van Wissem este „atat compozitor avangardist, cat si artist baroc, virtuoz al lautei, deloc strain de dicotomie”, potrivit New York Times. De-a lungul carierei sale, artistul a lansat 15 albume solo si numeroase colaborari care au primit aprecierile criticii de specialitate, culminand cu distinctia obtinuta, in 2013, la Cannes, pentru coloana sonora a filmului Only Lovers Left Alive, de Jim Jarmusch. Soundtrack-ul original a fost lansat, in 2014, de ATP records, si s-a bucurat de succes in clasamentele muzicale.

Cel mai recent album semnat Jozef van Wissem, intitulat Nobody Living Can Ever Make Me Turn Back, va fi lansat, luna viitoare, de casa de discuri Consouling Sounds. Van Wissem spune ca discul este o continuare a muzicii compuse in 2008, pentru National Gallery din Londra, cu scopul de a acompania pictura „Ambasadorii” de Hans Holbein cel Tanar, celebra datorita imaginii unui craniu distorsionat. Pe album, fiecare detaliu este un memento al mortalitatii, de la vizualul de pe coperta, creat de Cindy Wright, pana la cele 13 minute ale piesei „Our Bones Lie Scattered Before The Pit”. Desi titlul discului pare o inscriptie straveche in latina, acesta este de fapt un vers al piesei „This Land Is Your Land”, de Woody Guthrie.

Pentru videoclipul care insoteste prima piesa de pe album, Virium Illarum, van Wissem a colaborat cu regizorul Federico Pepe. „Un singur moment poate decide cursul unei vieti, un simplu detaliu al unei intamplari poate ramane intiparit in memorie, iar o voce auzita candva ne poate ghida toata existenta. Asta inseamna ca totul merita sa fie pastrat in mintile si sufletele noastre, cu aceeasi importanta”, spune acesta.

In spectacolele sale live , Van Wissem canta alaturi de Jim Jarmusch, Tilda Swinton si Zola Jesus. A lansat trei albume cu Jarmusch si au concertat, ca duet, in Europa si Statele Unite. Van Wissem ilustreaza muzical, live, filme mute, scrie muzica de film si este si actor. Sound-ul sau unic este hipnotic si provocator, excesiv de melodios, capabil sa transpuna ascultatorul intr-un univers pana nu demult inaccesibil. Potrivit Pitchfork, scopul lui Van Wissem e sa promoveze muzica lautei in afara cercurilor academice, facand-o mai accesibila.

„Jozef van Wissem este prezentat de obicei drept compozitor si virtuoz al lautei, fapt ce poate duce la impresia gresita ca muzica sa are un aer arhaic, pedant. De fapt, sound-ul sau este mai apropiat de stoner rock.” – Dangerous Minds

Artistul are la activ peste 800 de concerte solo, in toata lumea, inclusiv la festivaluri prestigioase de muzica contemporana, ca All Tomorrow’s Parties si Primavera Sound. Instrumentul sau baroc este o lauta neagra facuta special pentru el, ale carui sunete fascineaza audienta. „Compozitiile sale sunt mistice, intunecate si hipnotice” – NPR

Web: http://www.jozefvanwissem.com

Concertul Jozef van Wissem de miercuri, 18 octombrie, este organizat de Conacul Otetelisanu si Liveland. Intrarea la eveniment, in limita celor 50 de locuri disponibile, se va face in baza listei de invitati, cu confirmare de prezenta la contact @ liveland.ro.

Concertul Jozef van Wissem de joi, 19 octombrie, este organizat de Control Club si Liveland.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/124390724834023

Biletele se pot achizitiona in avans, la pretul de 35 de lei, online, prin Eventbook.ro (https://eventbook.ro/music/bilete-jozef-van-wissem-live-at-control-2017) sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) si librariile partenere Eventbook: http://eventbook.ro/partners.

Ce reprezinta si cum functioneaza un serviciu de repatriere decedati!

Cand vine vorba de repatrierea unei persoane decedate, multa lume considera ca este ceva pentru cei privilegiati, care isi permit sa cheltuie sume mari de bani. Dar acest lucru nu este deloc adevarat deoarece pretul unui pachet de repatriere este in general mai ieftin decat totalul cheltuielilor pe care le-ar face o familie daca ar fi sa faca toate demersurile de repatriere a unei persoane decedate.

Pentru o repatriere, numerosi pasi trebuie urmati atat in tara in care a susvenit decesul cat si in tara natala a persoanei decedate si asta inseamna, asa cum se zice „multa alergatura” de la o institutie la alta, si mai ales ca intr-o tara straina unei persoane ii este imposibil se ocupe de acestea fara ajutorul cuiva specializat.

In acest caz este necesara consultarea unei firme de servicii funerare care se poate ocupa de repatriere decedati si de tot ceea ce presupune acest proces. S-a dovedit in ultimii ani ca o astfeld e firma este foarte utila, in special pentru companii, in cazul in care unui dintre angajati decedeaza intr-o tara straina si trupul acestuia trebuie repatriat. In cadrul companiilor mari aceste cheltuieli sunt sportate integral de catre firma asa ca alegerea evidenta este un serviciu de repatriere decedati.

Un serviciu de repatrieri functioneaza astfel: dupa ce o familie sau o companie contacteaza firma, aceasta strange toate detaliine si informatiile necesare despre persoana decedata si tara din care trebuie realizata repatrierea dupa care sunt incepute demersurile, contactarea autoritatilor din tara respectiva, intocmirea actelor necesare, pregatirea trupului persoanei decedate si in cele din urma transportul funerar la domiciliu prin intermediul unui mijloc de transport corespunzator. Toate aceste lucruri pot fi facute de o astfel de firma astfel incat sa usureze sarcinile familiei persoanei decedate care este nevoita sa treaca prin aceste clipe grele.

Opel Insignia de inchiriat, una dintre masinile care merita sa fie conduse macar o data in viata; acum disponibila la Promotor Rent a Car Bucuresti

Mai jos, va prezentam cateva dintre cele mai importante motive pentru care sa alegeti un Opel Insignia data viitoare cand apelati la un serviciu de inchirieri auto in Bucuresti.

Inchirieri auto bucuresti
Inchirieri auto bucuresti
Inchirieri auto ieftine oferite in Bucuresti.
Promotor Rent a Car – 0734 403 403

In cazul in care nu ati avut ocazia sa conduceti un Opel Insignia pana acum, apeland la serviciile de inchirieri auto Bucuresti oferite de Promotor Rent a Car veti avea o ocazie minunata pentru a testa noul design si dotarile cu care surprinde noul model de la Opel.

Design

Cu o lungime de 4,83 metri, masina este in mod incontestabil un automobil care doreste sa se incadreze in clasa sedanelor de lux datorita formelor mai elegante, dar si a dotarilor variate si a standardelor de productie. Mai mult decat atat, designerul care a proiectat Insignia, Bertrand Bach, considera ca proportiile sedanului sunt “un amestec invatat de sculptura si precizie germanica”.

Confort si dotari

Un alt avatnaj dat de Opel Insignia este legat de confortul pe care masina il da atat soferilor cat si pasagerilor. Astfel, scaunele din fata au o ergonomie certificata ajutand soferii si pasagerii sa evite durerile de spate, dar si sa-si imbunatateasca atentia pe parcursul mersului la volan.
In acelasi timp, lumina ambientala care este fixata in usa si in consola centrala confera o atmosfera placuta fara sa orbeasca. Cu cele doua sau trei scaune rabatabile din spate, Opel Insignia este un model proiectat sa poata transporta cu usurinta bagaje de toate dimensiunile.

Siguranta

Datorita unui senzor amplasat in grila, adaptorul de croaziera mentine distanta de siguranta selectata si adapteaza ritmul automobilului prin interventia automata pe frane si pe acceleratie. La modelele cu transmisie automata, sistemul ACC poate opri complet Insignia in cazul in care un vehicul aflat in fata franeaza brusc in timp ce pentru a pleca de pe loc, este suficient sa apasati acceleratia.

Facilitati la inchirierea unui Opel Insignia de la Promotor Rent a Car Bucuresti

Indiferent ca apelati la un serviciu de inchirieri auto pe termen scurt, aveti nevoie de o masina inchiriata pe termen lung sau va doriti un serviciu de transfer auto, Promotor Rent a Car va pune la dispozitie mai multe facilitati. Astfel, in pretul de inchiriere a masinii vor fi incluse taxele de drum si asigurarea RCA obligatorie.
Mai mult decat atat, daca rezervati un Opel Insignia si trebuie sa a anulati sau sa modifcati data calatoriei, Promotor Rent a Car nu va percepe taxe suplimentare. In acelasi timp, puteti parcurge un numar nelimitat de kilometri si va puteti bucura de asistenta rutiera gratuita.

Axis participă la Smart City Expo 2017

Odată ce creşte dimensiunea oraşelor cresc şi provocările cu care se confruntă cetăţenii şi companiile. Procesul de urbanizare implică anumite module de securitate şi siguranţă, fiind nevoie de o infrastructură bine pusă la punct. Axis Communications pune accent deosebit pe iniţiativa Oraş Inteligent, fiind una dintre companiile promotoare ale acestui concept. Astfel, pentru a demonstra cum tehnologia poate ajuta în realizarea acestui obiectiv, Axis Communications anunţă prezenţa la evenimentul Smart City World Expo, ce va avea loc în perioada 14-16 noiembrie, în Barcelona.

Oraşele inteligente folosesc camere de supraveghere, senzori, sau alte tehnologii conectate pentru a creşte viabilitatea şi pentru a îmbunătăţi managementul activelor oraşului. O parte importantă a conceptului de oraş inteligent se referă la componenta de securitate, autorităţile fiind nevoite să găsească soluţii pentru a reduce rata de infracţiuni şi pentru a oferi cetăţenilor un nivel de siguranţă sporit. În calitate de lider de piaţă al industriei de supraveghere video, Axis are rolul de a ajuta oraşele în acest proces de transformare.

Siguranţa oraşului inteligent

Siguranţa este considerată principala componentă a Oraşului Inteligent. Soluţiile Axis au un raport calitate preţ optim, oferind un ROI clar prin transformarea imaginilor video în adevărate instrumente criminalistice. Prin folosirea camerelor Axis şi cu ajutorul expertizei lanțului de parteneri, autorităţile pot să detecteze în mod automat orice potenţial incident şi pot gestiona situaţiile exact atunci când se întâmplă. Sistemul de securitate poate fi folosit şi pentru activarea luminilor ambientale sau pentru realizarea unei comunicări bidirecţionale, proces ce poate conduce la o descurajare a activităţii criminale. Soluţiile Axis de securitate sunt integrate la nivel global, una dintre cele mai recente implementări fiind cea a oraşului Detroit. Iniţiativa a fost denumită Project Green Light şi se bazează pe platforma Genetec.

Oraş inteligent, într-o continuă dezvoltare

În strânsă legătură cu siguranţa este mobilitatea. Pentru acest segment, Axis şi Citilog, o companie din grup, au dezvoltat soluţii ce pot detecta accidentele din trafic sau infracţiunile, în timp real. Rezultatul înseamnă un timp de soluţionare mai mic şi o comunitate mai sigură.

Camere de supraveghere ce oferă mai mult decât imagini live

Indiferent de scenariu, fie pentru descurajarea actelor criminale fie pentru decongestionarea traficului, camerele Axis sunt adevărate instrumente versatile . Acestea pot să ofere imagini detaliate la o calitate de excepţie, chiar şi în condiţii dificile de iluminare. Astfel, soluţiile Axis ajută la îmbunătăţirea securităţii şi bunăstării cetăţenilor. Pentru a afla mai multe despre abordarea Axis a conceptului de Oraș Inteligent, vă invităm la evenimentul Smart City EXPO World Congres care va avea loc la Barcelona în perioada 14-16 noiembrie 2017, Axis Communications expune în Pavilionul 2, stand B200.

Despre Axis Communications

Axis este lider mondial în echipamente video de rețea, oferind soluţii inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 2.700 de angajați în peste 50 de birouri din lume și cooperează cu peste 90.000 de parteneri din toată lumea. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/