La Conac e întotdeauna distracţie şi voie bună!

Cea mai dificilă alegere atunci când ieşi în oraş, pe lângă problema îmbrăcămintei, este alegerea locaţiei. Unii din prietenii tăi vor vrea un loc liniştit unde să poată vorbi în linişte în timp ce copiii lor stau cuminţi la masă, alţii vor vrea un loc mai zgomotos în care să se distreze până în zori! Dar dacă locuieşti în Bucureşti vei rezolva această problemă mai repede, căci există restaurantul „La Conac”, unde prietenii îşi pot aduce copiii şi îi poate lăsa în grija unei persoane specializate, iar astfel să participe şi ei activ la discuţii şi bineînţeles să nu rateze toată distracţia.

La restaurantul „La Conac” vei fi întâmpinat de un personal cu experienţă, vei avea parte o mâncare delicioasă, de o servire impecabilă, de un vin din soiuri alese, de o muzică bună şi de o atmosferă de epocă! De asemenea copii se pot distra în podul Conacului, acolo fiind amenajat un spaţiu de joacă pentru cei mici, loc supravegheat de o persoană specializată.

La Conac vă puteţi delecta cu o mulţime de feluri de mâncare din bucătăria americană, italiană, românească sau mexicană. Vă puteţi înfrupta din mâncăruri pe bază de pui, porc, peste sau vită. Puteţi să vă delectaţi cu deserturi precum, îngheţată arsotată, cheese cake, clătite, tiramisu, etc.. Copii au un meniu special, ei fiind răsfăţaţi de mâncăruri denumite după personajele din desenele animate, astfel pot mânca un „Donald Duck!, o „Mică Sirenă”, o „Crăiasă Zăpezii”, etc.. Să nu uităm de cafeaua austriaca Julius Meinl, care este nemaipomenită, este una din cele mai bune cafele pe care le-am băut!

Dacă aveţi ocazia de a merge la acest restaurant, nu ezitaţi! Cu siguranţă veţi vrea mai apoi să reveniţi. Vedeti si pagina de Facebook a restaurantului.

Restaurantul la „La Conac” este situat pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr. 38, din capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>