Arhiva lunii noiembrie 2019

Stream Your Dream 5, Vlog Your Way Up: cea mai mare ediție a proiectului, organizată de Samsung împreună cu YouTube Premium, a reunit peste 150 de creatori de conținut

Ediția a cincea și cea mai amplă de până acum a reunit creatori de conținut la început de drum, reprezentanți din partea Samsung și YouTube și vloggeri renumiți care au împărtășit din secretele succesului lor

București, România – 13 noiembrie 2019 – Samsung Electronics România împreună cu YouTube Premium au organizat sâmbătă, 9 noiembrie 2019, un eveniment dedicat creatorilor de conținut video la început de drum, care au avut ocazia să afle câteva dintre rețetele succesului în mediul online de la unii dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România.

În cadrul conferinței, care a avut loc sâmbătă la Grand Cinema Băneasa și la care au participat mai mult de 150 de creatori de conținut, cei cinci mentori din program (George Buhnici, Andreea Balaban, Radu Constantin, Noaptea Târziu și Maximilian Ioan) au împărtășit poveștile lor de succes, despre începuturile și parcursul lor pe internet, oferindu-le celor din public cele mai bune sfaturi pentru crearea de conținut video online. Gazda evenimentului a fost Mihai Hash, unul dintre cei mai cunoscuți și vechi creatori de conținut video de la noi.

George Buhnici, jurnalist, vlogger, antreprenor și creator de conținut a vorbit despre începuturile sale în lumea tehnologiei și despre lucrurile importante pe care toți cei care vor să urmeze o carieră în domeniu ar trebui să le știe.

Andreea Balaban a împărtășit cu publicul parcursul ei în vlogging, dezvăluind ceea ce a determinat-o să se apuce de YouTube, despre munca din spatele unui canal de succes, despre cât de importantă este comunitatea și cum să ții aproape oamenii care te urmăresc.

Băieții de la Noaptea Târziu au vorbit despre canalul lor de YouTube, despre începuturi și despre cum au ajuns să aibă succes și le-au dat sfaturi celor din public despre ce ar trebui să facă și ce nu ar trebui să facă dacă vor să rămână relevanți în această industrie.

Maximilian Ioan, cunoscut pe internet drept MaxsiAltele, a vorbit despre cum a început să posteze clipuri pe YouTube la o vârstă fragedă, despre cum a reușit să crească și despre ce înseamnă succesul în gaming, dar și despre echilibrul dintre cariera de vlogger și dezvoltarea personală.

Radu Constantin a vorbit despre inspirație și despre cum să găsești idei bune care merită să fie transformate în clipuri video, despre cum să ajungi în trending pe YouTube, dezvăluind și câteva strategii personale pentru a avea succes în online.

În cadrul conferinței, au urcat pe scenă Ioana Mârzac-Sigarteu, Corporate Communication Manager, Samsung România, care a ținut o prezentare despre misiunea Samsung și modul de lucru cu creatorii de conținut globali și locali, dar și despre ideea din spatele proiectului Stream Your Dream, Dan Oros, Head of Marketing Google România, care a vorbit despre importanța platformei pentru creatorii de conținut, despre trenduri și bune practici în ceea ce privește conținutul video, dar și despre instrumentele diferite de monetizare YouTube și Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice, care a ținut o prezentare despre personal branding, oferind sfaturi celor din audiență despre ce principii ar trebui să țină cont pentru a avea succes în mediul online. Ultima parte a evenimentului a inclus și un scurt workshop ținut de Millo Simulov, regizor și producător – care a arătat participanților cum poți edita clipuri video direct de pe telefon.

„Suntem entuziasmați de modul în care a evoluat Stream Your Dream, proiectul nostru dedicat micro-influencerilor și creatorilor de conținut aflați la început de drum, devenind astăzi o adevărată platformă care aduce la un loc oameni pasionați de online, idei, resurse și sprijin pentru cei care vor să facă o carieră în vlogging. Ne bucurăm de parteneriatul nostru cu YouTube Premium, cea mai mare și puternică platformă de video sharing, esențială pentru orice creator video care vrea să își lanseze ideile în lume”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria.

„Ne propunem să susținem cât mai mult creatorii de conținut de pe YouTube și să le oferim informațiile și resursele de care au nevoie pentru a dezvolta comunități în jurul pasiunilor lor. Colaborarea cu Samsung în ceea ce privește proiectul Stream Your Stream se aliniază foarte bine în această direcție de educație și inspirație pentru cei care vor să reușească în mediul online” a declarat Dan Oros, Head of Marketing Google România.

Proiectul Stream Your Dream își propune să contribuie la formarea unei generații noi de micro-influencers, iar în cadrul evenimentului de sâmbătă participanții au avut acces la informații relevante de la oameni din domeniu.

În urma evenimentului, s-a deschis oficial și etapa a doua a proiectului, respectiv programul de mentorat, prin care cei mai buni 15 creatori de conținut vor avea ocazia să lucreze îndeaproape cu cei cinci mentori, având acces la experiențe inedite oferite de Samsung și YouTube pe parcursul următoarelor luni.

Huawei anunță noile produse lansate, care vor fi disponibile și pe piața din România

București, 12 noiembrie – Huawei anunță o nouă gamă de produse care vor fi disponibile pe piața din România, începând cu finalul acestui an și începutul anului 2020. Printre acestea, se numără noul smartphone Nova 5T, care vine cu o cameră frontală ultra-clară de 32 MP, surprinzând perfect chiar și cele mai fine detalii, smartwatch-ul Watch GT2, cu un nou chipset și algoritm inteligent de economisire a energiei, pentru putere și eficiență și FreeBuds, căștile care se bucură de un sunet sunet clar, cu anulare activă a zgomotului.

„Suntem bucuroși să anunțăm noile produse Huawei în care avem toată încrederea că se vor ridica la standardul de calitate și inovație cu care brandul și-a obișnuit consumatorii din România. Fiecare dintre aceste produse vine cu îmbunătățiri vizibile, special gândite și create pentru nevoile utilizatorilor.”, declară declară Zachary Jianglinchao, Country Manager al Huawei Consumer Business Group România. „Telefoanele Huawei sunt apreciate ca fiind reprezentative pentru fotografia cu smartphone-ul, iar seria Nova nu face excepție, în special în segmentul camerelor pentru selfie-uri. Camera foto a modelului HUAWEI Nova 5T, spre exemplu, vine cu detalii precise și cu o claritate de neegalat, surprinzând perfect chiar și cele mai fine detalii.”, continuă acesta.

HUAWEI Nova 5T le oferă pasionaților de rețele sociale cele mai bune instrumente

HUAWEI duce la extrem designul smartphone-urilor, cu un raport chiar şi mai mare între ecran şi corp pentru noul telefon HUAWEI nova 5T. Ascunzând camera frontală sub ecran, ecranul HUAWEI nova 5T îşi păstrează integritatea completă, revoluţionând experienţa utilizatorului.

Utilizatorii de HUAWEI Nova 5T vor beneficia de camere foto și video premium și de o multitudine de funcții inteligente pentru a surprinde amintiri incredibile. Echipat cu patru camere AI montate pe spate care suportă fotografii de înaltă definiție, cu unghi ultra-larg, obiectiv macro și profunzime de câmp, HUAWEI Nova 5T reușește să surprindă imagini bogate și clare în orice tip de scenariu, de la peisaje vaste, la prim-planuri.

HUAWEI Nova 5T combină segmentarea semantică AI a imaginii cu tehnologia de optimizare a partițiilor, alături de un obiectiv HD de 48 MP, un obiectiv cu unghi larg de 16 MP, un obiectiv macro de 2 MP și un obiectiv bokeh de 2 MP, care pot prezenta clar detaliile din fotografie și pot echilibra expunerea în toate condițiile de iluminare.

Tehnologiile de fotografiere îmbunătățite cu AI, precum stabilizarea de imagine AI (AIS), blocarea expunerii automate (AEL) și blocarea focalizării automate (AFL), se îmbină pentru a garanta imagini clare și detaliate. Utilizatorii de HUAWEI Nova 5T vor beneficia, de asemenea, de capabilități puternice de editare video automată.

Watch GT2 – design nou și clasic, care promite să revoluționeze antrenamentele personale

Noul Huawei WATCH GT 2 poate face diferența între înot în bazin și în ape deschise și poate urmări stilul de înot, numărul de mișcări ritmice, SWOLF-ul, distanța, timpul, caloriile și viteza, înregistrând toate datele. Folosit în aer liber, smartwatch-ul oferă date incredibil de precise cum ar fi altitudinea, barometrul, direcțiile (folosind busola) și o redare 3D a oricărui traseu, dispozitivele fiind astfel ideale pentru drumeții și trail running.

Acesta le oferă utilizatorilor informații despre starea fizică pe tot parcursul zilei, pentru a-i ajuta să dezvolte obiceiuri și stiluri de viață sănătoase. Utilizatorii primesc informații despre numărul zilnic de pași, caloriile consumate și de câte ori se ridică în picioare într-o zi.

HUAWEI Watch GT 2 aduce în plus și un nou algoritm inteligent 2.0 de economisire a energiei. Acesta poate identifica în mod inteligent acțiunile utilizatorului în diferite situații, cum ar fi statul în picioare, simpla purtare sau sportul și ajustează consumul de energie pentru un echilibru perfect între performanță și consumul de energie. În timpul utilizării zilnice standard, autonomia crește cu 20% datorită modului dual inteligent Bluetooth de economisire a energiei. Durata de viață a bateriei se îmbunătățește cu 15% în timpul monitorizării inteligente a frecvenței cardiace.

Modelul HUAWEI WATCH GT 2 de 46 mm poate astfel să funcționeze continuu până la două săptămâni, atât cu monitorizarea inteligentă a frecvenței cardiace, cât și cu funcțiile de notificare pentru apeluri și apeluri Bluetooth cu utilizare săptămânală de până la 30 de minute, redare de muzică de până la 30 de minute, până la 90 de minute de exerciții și folosirea modului științific de somn pe timpul nopții. În modul clasic, modelul HUAWEI WATCH GT 2 de 42 mm poate funcționa continuu până la o săptămână.

Ambele modele au îmbunătățit mult durata bateriei în modul sport cu GPS. Modelul de 46 mm are o durată de viață a bateriei de 30 de ore în modul sport cu GPS, în timp modelul de 42 mm ajunge la 15 ore.

FreeBuds 3 – experiență audio uimitoare cu un design aerodinamic al microfonului

Noile căști HUAWEI FreeBuds 3 oferă utilizatorului o experiență audio uimitoare și un design extraordinar. Inspirată de natură, cutia perfect rotundă de încărcare este o bucurie pentru ochi și perfectă pentru a fi ținută în mână, în buzunar sau în geantă.

Designul Dolphin Bionic al căștilor HUAWEI FreeBuds 3 oferă confort și stabilitate, fiind proiectat ergonomic pentru un maxim de confort, în timp ce căștile transmit un sunet clar.

Prevăzută cu primul sistem pe chip (SoC) Bluetooth 5.1 în mod dublu BT/BLE certificat, tehnologia de transmitere pe două canale HUAWEI Isochronous și un proces audio lider în clasa sa de 356 Mhz, căștile HUAWEI FreeBuds 3 asigură o conexiune Bluetooth stabilă și rapidă, precum și o sincronizare audio și video exactă. Jocurile sunt mai palpitante, iar filmele devin o experienţă imersivă.

Tehnologia de control activ al zgomotului (ANC), combinată cu un procesor audio de clasă asigură o reducere precisă a zgomotului ambiental care se autooptimizează în timp real, captând și anulând zgomotul de fundal pe măsură ce acestea se modifică. Indiferent dacă utilizatorul se află într-un metrou aglomerat sau într-un restaurant zgomotos, acesta se poate bucura în continuare de un sunet clar pentru muzica pe care o ascultă.

Totodată, datorită chipset-ului inteligent A1, căștile HUAWEI FreeBuds 3 pot elimina zgomotul de fundal în timpul apelurilor, îmbunătățindu-ți în același timp vocea. Apelurile se aud la fel de bine ca într-o conversație față în față.

Prețuri și disponibilitate

Huawei Nova 5T este disponibil în magazinele partenerilor Huawei la prețul recomandat de 1699 lei, iar începând cu ianuarie 2020 se va putea achiziționa și din Huawei Experience Store Băneasa.

Watch GT2 este disponibil atât în Huawei Experience Store Băneasa și în Huawei Experience Shop Afi Cotroceni, cât și în magazinele  partenerilor oficiali din România, la prețul de 1099 lei.

FreeBuds3 vor fi disponibile în curând în magazinele proprii Huawei și în cele ale partenerilor autorizați din România.

5AM primul produs adjuvant anti-mahmureală al companiei RE:VIVE a fost lansat

DSC00525-1

RE:VIVE, cea mai nouă companiei de suplimente alimentare lansează 5AM, primul produs anti-mahmureală. Acesta este un adjuvant ce a luat naștere dintre mix-ul de ingrediente naturale și tehnicile de procesare aparținând științei moderne. 5AM este o soluție ce se administrează după cum sugerează și numele, noaptea, înainte de culcare, pentru dimineți frumoase și zile cu un tonus ridicat lipsite de senzația de mahmureală.

Formula anti-mahmureală din spatele 5AM a luat naștere studiind toate situațiile cu care se confruntă organismul după o seară de petrecere împreună cu prietenii sau familia. Suplimentul este o soluție non-alcoolica pe bază de apă ce conține o concentrație mare de plante ale căror proprietăți au fost demonstrate științific că ajută la buna funcționare a organismului pe diverse paliere ce contribuie la metabolizarea alcoolului în organism și menținerea unei stări de bine.

“Până acum acest subiect, mahmureala de a doua zi, a fost un subiect tabu, însă nu avem de ce sa ne ferim, aceasta apare chiar și in condiții de consum responsabil de alcool, în general începând cu 2 pahare de vin la cina iar 5AM este un adjuvant ce ajută organismul după acest consum” Mihai Scarlat, co-fondator 5AM

În total, 5AM cuprinde în cei 100ml ingrediente special alese pentru afecțiunile cauzate în urma consumului de alcool. Plante folosite încă din antichitate pentru proprietățile lor antiinflamatoare, analgezice sau antiemetice, cât și pentru detoxifierea ficatului precum – silimarina, rhodiola, salcie alba și multe altele. Acest blend de plante este însoțit și de complexul de B-uri, vitamina C și electroliți, care ajută la creșterea absorbției de vitamine cât și la rehidratarea organismului. Vitaminele B, ajută de asemenea și în situațiile de oboseală excesivă, aparută în organism în situațiile în care consumăm alcool.

“Cum nimeni nu se ferește să acuze probleme de digestie după ce consumă anumite alimente, și administrează organismului diverse suplimente alimentare ce îl ajută la o mai bună functionare, la fel și 5AM vine în întâmpinarea consumatorului adult și responsabil de alcool.” Luana Berbec, co-fondator 5AM

De menționat este că 5AM are un gust foarte plăcut, fapt mai rar întâlnit printre suplimentele lichide pe bază de plante. Aroma este un amestec dintre gustul de piersică și cel de mentă, iar împreună nu doar că fac băutura una plăcută la gust ci oferă instantaneu celui ce o consumă o respirație proaspată și plăcut mirositoare.

RE:VIVE își propune să lanseze în viitorul apropiat și alte produse complementare lui 5AM dar și o gamă de suplimente ce actionează în direcția de beauty si wellbeing, misiunea companiei fiind de a veni în întâmpinarea clientului si în consolidarea unui lifestyle de calitate.