Arhiva lunii august 2016

Afacerile QuickMobile au crescut cu 75% în primul semestru din 2016

Vânzările QuickMobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, au crescut cu cca. 75% în primul semestru din acest an. Evoluția a fost susținută, pe de o parte, de cererea tot mai mare pentru gadget-uri și telefoane premium, dar și de direcțiile principale de dezvoltare trasate de companie la începutul anului.

Astfel, cifra de afaceri a QuickMobile, la nivelul shop-ului online și magazinelor fizice, în primele șase luni din 2016, a depășit 70 milioane de lei, în creștere cu 75% față de aceeași perioadă a anului precedent.

”În ultimii doi ani ne-am concentrat fie pe cifra de afaceri, fie pe creșterea profitului. Astfel, după ce în 2014 nivelul cifrei de afaceri a fost primordial pentru noi, anul trecut am pus accentul pe creșterea profitului, fiindcă suntem o companie românească privată și ne dezvoltăm organic, din resurse financiare proprii. În 2016, însă, ne-am îndreptat atenția, în egală măsură, atât către creșterea afacerilor, fiindcă vrem să depășim rezultatele din 2014 pe acest segment, cât și către profit, ținta vizând un nivel mai mare cu cel puțin 10% față de 2015”, declară Tudor Țiboc, General Manager-ul QuickMobile.

Potrivit acestuia, în primul semestru al anului, românii au avut un apetit ridicat pentru dispozitivele wearable, mai ales pentru ceasurile inteligente, în ton cu tendința de la nivel european. O altă categorie de produse care a susținut evoluția din perioada analizată a fost cea a telefoanelor mobile, românii preferând, cu precădere, smartphone-urile premium. În ambele cazuri, clienții au optat, preponderent, pentru device-urile recent lansate de producători renumiți pe plan internațional, precum Apple, Samsung sau Huawei.

Românii, ca și ceilalți consumatori europeni, vor să aibă branduri premium, la scurt timp de la lansarea pe piață. Din acest motiv, vrem ca în 2016 să ne mărim portofoliul și cu alte branduri puternice la nivel internațional, pentru a susține evoluția ascedentă a business-ului. Rezultatele din primele șase luni arată că principalele direcții de dezvoltare trasate pentru acest an au avut efectul scontat, iar extinderea rețelei de magazine în franciză va consolida poziția QuickMobile de cel mai mare specialist în tehnologie din România”, completează General Manager-ul QuickMobile.

Pentru a obține creșteri pe toate liniile, compania a inițiat, în luna iunie, un plan amplu de extindere în franciză în mai multe orașe mari din țară, precum Sibiu, Ploiești, Pitești, Oradea, Craiova și Târgu Mureș. Acest program va fi continuat și anul viitor, planul vizând noi magazine în franciză și în Brașov, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț sau Buzău, dar și în Bucuresti.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.

Bijuterii pe care trebuie sa le porti

Chiar daca bijuteriile sunt purtate indiferent de anotimp sau de situatie, vara acestea nu trebuie sa lipseasca din tinuta noastra vestimentara, mai ales din tinuta vestimentara a unei femei. De ce? Pentru ca acestea infrumuseteaza aspectul pe care il avem si nu de putine ori reusesc sa ne scoata in evidenta calitatile. Pentru ca femeile sunt pasionate de bijuterii si pentru ca tot ele isi doresc sa fie mereu in centrul atentiei, in continuarea acestui articol voi scrie despre bijuteriile care atunci cand sunt purtate, evidentiaza orice femeie. Suna bine nu-i asa?

Colierul reprezinta una din bijuteriile care ofera unei femei o doza de senzualitate, mister si feminitate. In acest sens, colierele la baza gatului reprezinta fara nici o urma de indoiala bijuteria care nu trebuie sa lipseasca atunci cand doresti sa impresionezi pe cei din jurul tau. De ce tocmai acest tip de colier? Pentru ca pe langa faptul ca este o bijuterie versatila, colierul la baza gatului se potriveste oricarei femei indiferent de formele pe care aceasta le are.

Vrei sa iesi in oras cu prietenii sau esti invitata la un eveniment insa nu stii cu ce sa te imbraci sau ai impresia ca tinuta ta vestimentara este prea banala? Nu este cazul sa iti faci griji in legatura cu asta, ci trebuie doar sa iti pui o bratara statement. Chiar daca ai impresia ca acestea nu mai sunt la moda, specialistii din domeniul bijuteriilor spun cu totul si cu totul altceva. Astfel, chiar daca acest tip de bijuterie nu se mai regaseste in tendintele actuale ale modei, purtarea unei astfel de bratari va schimba in bine modul in care arata tinuta ta vestimentara.

Fie ca ai sau nu un motiv pentru care sa porti inele pe degete, acestea trebuie sa se regaseasca nu doar in cutia cu bijuterii ci si pe degetele mainilor tale. Scriu la plural pentru ca in momentul de fata se poarta mai multe inele pe degete, nu doar unul. Si pentru a putea iesi in evidenta datorita acestora, se recomanda purtarea a cel putin unui inel cu pietre pretioase sau semipretioase, de preferat ar fi sa fie cu diamante.

Nu pot sa inchei acest articol fara a aminti si de cerceii candelabru care ofera o doza de autenticitate femeilor care aleg sa poarte acest tip de cercei.

In concluzie, atunci cand iti alegi tinuta vestimentara cu care sa iesi in oras nu trebuie sa te concentrezi doar la hainele pe care le vei purta ci si la accesoriile pe care le porti pentru ca de cele mai multe ori detaliile fac diferenta.